I N S U L A    O R L E A N S

“G R A D I N A   D I N   Q U E B E C”

PROVINCIA   QUEBEC

C A N A D A

    Insula  Orleans se afla in aval de Quebec City si Levis, inconjurata de apele fluviului Sf. Laurentiu. Are o forma ovala, cu lungimea de 34 Km, cu latimea maxima de 8 Km si cu o suprafata de 194,78 Km². In acest sectot fluviul se ingusteaza, iar de la  insula isi are inceputul marele estuar al acestui fluviu. Se afla la rascrucea drumurilor dintre Campia Sf. Laurentiu, Scutul canadian si prelungiri ale muntilor Apalasi. Lungimea tarmurilor este de 73 Km, fiind joase, stancoase, dar si cu unele portiuni  mlastinoase.

 Harta politica  a Canadei cuprinzand cele 10 provincii si 3 teritorii. In provincia Quebec este Quebec City, langa care se afla si insula Orleans

Pozitia geografica a insulei Orleans in cadrul Provinciei Quebec

Pozitia insulei fata de Quebec City si de regiunile inconjuratoare

Vedere aeriana asupra insulei Orleans

   Indienii  au locuit aceasta insula cu mult inaintea venirii francezilor.Timp de secole veneau aici , in timpul verii, pentru a pescui , ulterior au infiintat asezari stabile. Huronii, atacati de iroquezi, s-au refugiat in insulas Orleans, unde au construit un fort, fiind protejati de francezi. Cu toate acestea , in 1656, iroquezii  ii surprind pe huroni si distrug toate constructiile acestora. Insula este parasita de huroni in 1657.Indienii au numit aceasta insula MiniGo, ceea ce insemna in limba lor insula vrajita, fermecata, incantatoare.
     Primul european care a ajuns pe aceasta insula a fost francezul Jacques Cartier, in 1535 si care i-a dat numele de Bacchus deoarece a vazut multa vie salbatica cu struguri. Tot el schimba numele insulei in Orleans, in onoarea ducelui de Orleans, Henric al II-lea, in 1536. Ulterior s-a numit Insula Mare , Sf. Maria, iar apoi, Ludovic al XIV-lea i-a dat numele de Sf. Laurentiu. Revine la numele de Insula Orleans in anul 1792.

Jacques Cartier

Henric al II-lea, fiul Reggelui Francisc I al Frantei si al reginei Claude de France, fiica Regelui Ludovic al XII-lea. Inainte de a fi rege al Frantei a fost Duce de Orleans.

   Constructia de biserici a inceput dupa infiintarea parohiei  Sainte-Petronille(Sf. Petronila), in 1661,iar constructia primei biserici din insula a inceput in 1669, pe timpul episcopului Francois de Laval.  Primul preot numit in Sainte-Petronille a fost Francois Lamy, care inainte de a fi numit preot a fost misionar(intre 1668 si 1684). Constructiile de biserici s-au realizat si in celelalte localitati ale insulei: in Saint-Pierre (Sf. Petru)in 1673, inlocuita cu alta din piatra in 1717 si cu una moderna in 1955, in Saint-Jean (Sf. Ioan) in 1675, inlocuita cu alta in 1734, in Saint-Laurent (Sf. Laurentiu) in 1675(o capela), iar cea existenta si astazi in 1860,  in Saint-Francois (Sf. Francisc )in 1678, iar a doua in 1707.   

Biserica veche din Saint-Laurent

Biserica din Saint-Francois, construita din piatra in perioada 1734-1737. In 1988, din cauza unui autovehicul care a intrat in usile bisericii, s-a produs un puternic incendiu, ramanand numai peretii din piatra. A fost refacuta intre 1988 si 1992.

Constructia acestei biserici din Saint-Laurent a inceput in anul 1860 si s-a inaugurat la 7 noiembrie 1861. Fatada si clopotnita au fost construite, tot din piatra, in 1855. Inaintea acestei biserici au mai existat doua: una construita din lemn, de catre un dulgher local, in 1675, parohia fiind infiintata in 1678, iar cea de a doua s-a construit din piatra in 3 ani de zile, intre  1707 si 1710. A fost marita prin mutarea fatadei cu 6m. In 1759, cand insula a fost ocupata de trupe engleze, populatia a parasit inainte de ocupatie insula, iar preotul paroh a lasat pe usa bisericii un bilet prin care cerea invadatorilor sa arate respect pentru acest loc sacru. Intr-adevar biserica a fost ferita de jaf si distrugere. Aceasta biserica a fost demolata in 1864.

Biserica din Saint-Jean, construita intre 1734-1737, care a suferit multiple modificari. La inceput nu avea decat o incapere, apoi turnul clopotului a fost inlocuit cu altul, in 1789, s-au adaugat alte parti ulterior. Se afla pe malul fluviului Sf. Laurentiu. Este cladire de patrimoniu si monument istoric din 1957. 

Biserica din Saint-Pierre, construita din piatra in 1717 si declarata monument istoric in 1958. In 1954 a fost inchisa, ramanand doar pentru vizitare, deoarece in apropiere s-a construit o biserica noua, moderna.

Biserica din Sainte-Petronille. Altarul bisericii o reprezinta pe Sf. Petronila cu o matura in mana. Se zice ca ea a fost in slujba Sf. Petre, de aici  si numele ei.

Biserica din Saint-Famille. Prima biserica, din piatra, s-a construit in aceasta localitate in 1669, care a fost demolata si s-a construit aceasta biserica, incepand cu anul 1743, la 90 m de cea veche.Aceasta a fost modificata de mai multe ori, fiind marita, construindu-se turnul central si modificandu-se si acoperisul, in 1843, in locul celui vechi, distrus de un traznet in 1823. Este un monument istoric din 1980.  

Parcul cu monumentul dedicat fondatorilor acestei localitati (Parc des Ancetres)

Monumentul cu numele celor care au avut o contributie la fondarea localitatii Sainte-Famille

   Pima asezare franceza a fost infiintata in 1650, iar prima parohie, Sfanta Familie (Sajnte –Famille)a fost infiintata in 1661. In  1676 existau in insula 4 asezari ale francezilor :Saint-Pierre, Saint-Jean (din 1855 si pana in 2003 s-qa numit Sf. Ioan Botezatorul, iar apoi Sf. Ioan)din 2003), Sainte- Famille si Saint-Paul, redenumita in 1698 St. Laurent.  Colonistii au venit din Normandia si Poitou, din Franta. In 1744 colonistii construiesc Drumul Regal, care inconjura insula si care uneste toate localitatile existente si are 67 Km. In 1759 populatia din insula a fost evacuata inainte de sosirea Marinei Regale si a trupelor engleze, comandate de generalul James Wolfe, cu putin timp inainte de batalia de pe Campul Abraham, in timpul razboiului de 7 ani.. El a infiintat in insula Orleans o tabara de supravegherea orasului Quebec si a fluviului Sf. Laurentiu. In timpul acestor evenimente majoritatea cladirilor din insula au fost distruse, fiind crutate doar cateva dintre ele, printre care si Casa Drouin, considerata cea mai veche din insula.

Impartirea administrativa a insulei Orleans

     Primul santier naval din insula a fost infiintat, de catre fratii Word, scotieni, in anul 1833, in 1911 Ovide Fillion infiinteaza santierul naval din Saint-laurent  n care s-a inchis in 1967. In locul acestuia, in 1990, a fost infiintat Parcul maritim. Pentru ca navigatia pe fluviul Sf. Laurentiu era dificila si periculoasa pentru toate navele, mai ales cele care veneau din Europa, au fost instruiti piloti care dirijau aceste nave prin acest labirint periculos, in conditiile in care nu exista un sistem de semnalizare. Pilotii locuiau in St. Laurent, aveau case, care dupa plecarea lor au ramas ca marturie a prezentei lor in insula.

Parcul maritim aflat pe locul fostului santier naval.

Parcul nautic din St. Laurent cu o capacitate de 150 ambarcatiuni

     Prima scoala a fost construita in Saint-Francois, fiind declarata monument istoric din 1966.

     Traversarea fluviului spre orasul Quebec sau spre Levis se facea cu barci, pe  timpul calduros si pe podul de gheata, pe timpul iernii. Incepand cu 1855 traversarea s-a facut cu vasul Petit-Coq.  Incepand cu data de 6 iulie 1935 traversarea fluviului s-a facut pe un pod, a carui lungime este de 1730m si cu o inaltime de 66 m, in partea centrala,unde deschiderea este de 323 m,  podul  fiind sustinut de doi stalpi si de doua cabluri cu sectiunea de 25,4 cm. Podul  are cate o banda pe sens, are cate un trotuar lat de 1,52 m pe fiecare parte, iar latimea totala  este de 9,6m. Datorita vechimii sale au aparut probleme la rezistenta podului, el s-a degradat si in fiecare an se cheltuie mai mult de 1 million de dolari canadieni pentru intretinere. In aceasta situatie deja  se fac studii  pentru construirea unui nou pod, cu 120 metri mai spre vest de cel vechi, care va avea cate doua benzi pe fiecare sens si o banda multifunctionala pentru biciclisti si pietoni. El va  avea o lungime ceva mai mare decat cel actual, de 2,1 Km,va fi un pod hobanat.  Va fi dat in folosinta cel mai tarziu in 2024. Pentru cel vechi exista doua propuneri : ori sa fie demolat, ori sa fie pastrat si sa i se dea alta folosinta, recunoscandu-se calitatile sale de patrimoniu, care ar duce la conservarea lui si utilizarea lui in alt scop decat cel rutier.

Podul care leaga insula de partea continentala, dat in folosinta la 6 iulie 1935. Initial s-a numit Podul Taschereau in cinstea  fostului premuier al Provinciei Quebec.

O schita a noului pod de legatura intre insula Orleans si partea continentala

Vedere luata de pe insula spre pod, cascada Montmorency si Muntele Sainte Anne

     Deoarece insula a fost printre primele locuri colonizate de francezi  este considerata leaganul civilizatiei franceze din America de Nord.

     Insula Orleans are un relief colinar, cu inaltimi mai mari in partea de vest , ajungand in Sainte- Petronille la 150 m, si descresc spre est si spre marginile insulei. In cadrul insulei se poate vedea o falie, unde stratele sunt aproape verticale, denumita falia Logan, dupa numele celui care a cercetat-o, William Edward Logan. Aceasta falie este prezenta in sudul orasului Quebec, traverseaza fluviul Sf. Laurentiu, trece prin nordul insulei Orleans, ajungand in peninsula Gaspe, insula Anticosti. Ea marcheaza limita dintre Muntii Appalasi si Scutul Canadian.

Un relief de dealuri joase, usor valurit

Pozitia stratelor geologice in zona faliei Logan

Saint-Laurent - pe malul fluviului Sf. Laurentiu

Faleza si plaja din Saint-Laurent

vedere generala asupra localitatii Saint-Jean

Un tarm jos si stancos si biserica din Saint-Jean

Aspectul reliefului, vegetatiei si localitatii Saint-Francois

Aspectul reliefului, vegetatiei si localitatii Saint-Famille

     Fiind la latitudinea de 46⁰,59’ si 48’’ lat. nordica, fiind pe marea  vale a fluviului Sf. Laurentiu si fiind in calea maselor de aer reci , din nord, iernile sunt reci, verile sunt moderate, cu 2-3 saptamani caniculare, iar celelalte doua anotimpuri, primavara si toamna,sunt mai scurte(primavara aproape nu exista, trecerea  facandu-se de la iarna la vara). Temperatura medie a lunii ianuarie, in perioada 1971-2000, a fost  de -18⁰ C, iar cea maxima de -8⁰C. Luna iulie este cea mai calduroasa, iar media temperaturii maxime a acestei luni, in perioada  amintita, a fost de +25⁰C, media minimelor din iulie fiind de +13⁰ C.Maxjmele temperaturilor, in timpul verii, pot  sa ajunga pana la +35⁰ C, asa cum s-a inregistrat la 19 iulie 1983, de +35⁰C, iar cea minima a fost de -39⁰C, la 29 decembrie 1933.

     Tabelul cu mediile temperaturilor maxime (⁰ C) pentru perioada 1971-2000 :                   

     I           II         III          IV          V          VI          VII          VIII          IX          X         XI          XII

   -8           -6         o           +8          17         22           25            23            18          11        2,9          -5

     Tabelul cu media temperaturilor minime(⁰C) pentru perioada 1971-2000:

     I          II          III          IV          V          VI          VII          VIII          IX          X         XI          XII

    -18     -16         -9           -1           5           11           13            12           7,2          2         -4           -13

Inceput de toamna in insula

Este utilizat si acest tip  de transport pe timpul iernii

    

     Media multianuala a precipitatiilor(perioada 1971-2000) a fost de 1238 mm,din care precipitatiile lichide(ploile) reprezinta 923 mm, iar precipitatiile sub forma de zapada au fost,in medie, de 315 mm anual.  Grosimea  stratului de zapada cazuta anual depaseste, in medie 300 cm. Sezonul umed este de peste 6 luni de zile, de la inceputul  lunii mai si pana in a doua jumatate a lunii noiembrie. Cantitati mari de precipitatii cad incepand cu luna mai, mai bogate in iunie si iulie, de peste 115 mm, dar si in noiembrie si decembrie, de peste 100 mm.Cele mai scazute precipitatii cad in februarie, in jur de 70 mm.In insula Orleans, in 22 august 2013, au cazut pana la 80 mm in 2 ore, ceea ce se intampla odata la 100 de ani.  In unii ani cad precipitatii lichide in lunile de iarna, apa cazuta ingheata formand un strat gros de gheata pe autostrazi si sosele, dar si pe cabluri, pe care le rupe, pe acoperisul caselor etc., asa cum s-a intamplat in ianuarie 1998. Umiditatea aerului este aproape toata perioada anului peste 60%, exceptie fac lunile de iarna, mai ales luna februarie, cand umiditatea este putin peste 22%.

     Temperaturi le minime absolute inregistrate(in⁰C) in perioada 1971-2000:

          I         II         III         IV         V         VI         VII         VIII         IX         X         XI         XII

        -33    -32,2     -32        -18       -7,2       1,7         3,9          3,5         -3,5      -8,3     -20,6       -34

      1981   1973    1989      1982     1974    1976      1979       1982        1988    1976    1978      1993

     Temperaturile maxime absolute (in ⁰C) inregistrate in perioada 1971-2000:

         I         II         III         IV         V         VI         VII         VIII         IX         X         XI         XII

      +10   + 9,5    + 17,5    + 29     +34,5   + 32,2     +35     + 33,9       + 31     + 29   + 18,5    + 12,5

     1986   1981     1987     1990     1988     1988     1983       1975       1983    1983    1989      1982 
     

     Cea mai scurta zi este la solstitiul de iarna, la 21 decembrie, de 8 ore si 32 minute, iar cea mai lunga, la solstitiul de vara, 21 iunie, de 15 ore si 52 minute.Cel mai devreme soarele apune in  decembrie, la orele 13 si  56 minute, iar cel mai tarziu , in  iunie, la orele 20 si 43 minute.

     Directia dominanta a vantului este din vest-sud-vest. Vanturile bat aproape in tot cursul anului, dar cu viteze mai mari pe timpul iernii si primavara.

     Apele curgatoare sunt neinsemnate, cu vai  putin adancite, cu debite in functie de cantitatea de precipitatii cazuta. Trei rauri sunt mai importante : Maheu, Lafelur si Dauphine.

     Vegetatia a fost mult modificata prin actiunile omului. Daca la venirea europenilor insula era bogata in paduri in prezent aceste se afla , insular, in mai multe parti ale insulei , fiind paduri de foioase(fag,tei, artar) si putine conifere(bradul). Inca de la inceputul colonizarii insulei au inceput defrisarea padurii pentru a obtine suprafetele necesare culturii plantelor :grau, cartofi, ovaz, si plante furajere, dar si pasuni  pentru animalele domestice. Numai in 1861 s-au defrisat 128 km² de padure(suprafata totala a insulei fiind de 194,78 Km²).

     Fauna este reprezentata prin mamifere(ratoni, cerbi, coioti, vulpi rosii,sconcsi, iepuri , veverite s.a.). prin pasari (turturica, rata alba,gasca alba de zapada, vulturul pescar, uliul gainilor s.a.),au existat pana in 1850 si porumbei salbatici, iar in apele lacurilor si mai ales ale fluviului Sf. Laurentiu exista pesti (stiuca, salaul, bibanul, sturioni etc.), batracieni s.a.
    Porumbeii  salbatici, in numar de miliarde  de exemplare, existau si inainte de venirea europenilor in America de Nord. Ei s-au raspandit in estul Americii de Nord, de la Golful Mexic pana in Canada (Mexic, SUA si Canada), fiind prezenti si in America Centrala(Cuba).Indienii nu erau un pericol pentru porumbeii salbatici migratori, dar colonistii si descendentii lor ii alungau, ii vanau salbatic. Cand se deplasau in stoluri uriase, care se desfasurau pe Km2, cerul se intuneca, soarele nu se mai arata,iar excrementele lor cadeau ca o adevarata ploaie peste toate cate erau pe acele locuri pe care le traversau. Migrau in cautare de hrana, preferau padurile de foioase deoarece se hraneau cu jir,ghinda, scoarta de copaci, seminte de ienupar, insecte,nevertebrate s.a. Cand stolul urias se oprea sa se odihneasca  pe copaci, din cauza greutatii lor,se rupeau crengile, chiar si cele mai groase, uneori copacii erau scosi din radacina. In locurile respective se strangea un strat gros de excremente de multi centimetri, care sufocau plantele de pe sol. Aveau nevoie de mari suprafete cu paduri de foioase nu numai pentru a se hrani, dar si pentru a cuibari si a se inmulti. In Wisconsin( SUA) cuiburile acestor porumbei se intalneau, cu o desime extraordinara, pe 2200 Km2 de padure de foioase. Aceasta situatie a fost descrisa inca din 1749, mai ales in SUA (Pensilvania, New Jersey) si apoi si in Canada(provinciile din est si sud :Quebec, Ontario, Saskatchewan, Manitoba,Prince Edward, New Brunswick,Noua Scotie}.
    Avand in vedere numarul foarte mare de porumbei calatori, distrugerile foarte mari pe care le provocau, s-a pornit o lupta salbatica pentru distrugerea lor, mai ales in prima jumatate a secolului al XIX-lea. Specia aceasta, cu miliarde de exemplare, a fost distrusa in cateve decenii, in principal de catre agricultori. Fiind foarte multi porumbei, acesti erau vanati zi si noapte, se ridica pistolul spre cer, se tragea si porumbeii cadeau cu miile. Se actiona asupra acestor colonii prin incendierea copacilor, dupa ce baza cupacilor era inconjurata cu sulf, mai ales in cursul noptii cand pasarile erau la cuibul lor. Harmalaia produsa de porumbei era de nesuportat, multe mii mureau din cauza focului, dar si din cauza asfixierii cu gazele rezultate prin arderea sulfului. Pe langa incendiere, padurile au fost in buna parte defrisate in vederea maririi suprafetelor pentru culturile agricole, in acest fel contribuind la distrugerea acestei specii de porumbei.Se organizau concursuri intre vanatorii de porumbei  migratori si erau premiati cei care vanau mai mult, pragul stabilit pentru o buna premiere era de 30000 de asemenea exemplare. Tot la inceputul secolului al XIX-lea a inceput sa fie folosita carnea acestor porumbei pentru hrana oamenilor si a animalelor din gospodaria proprie(porci, caini), grasimea si penele. Se realizau spatii mari cu plase cu ajutorul carora se prindeau multi porumbei, multi din ei  erau comercializati, dupa construirea caii ferate transcanadiene,in centrul si vestul tarii.

Plase pentru prinderea porumbeilor salbatici

Asa arata porumbelul salbatic migrator

    In Insula Orleans distrugerea acestui porumbel s-a realizat mai repede decat in alte zone ale Canadei , mai inainte de jumatatea secolului al XIX-lea.Ultimele exemplare fiind vanate in apropiere  de Ottawa, in i884, ultimul exemplar fiind vanat de un naturalist, care a fost  impaiat si in prezent se afla in Muzeul Canadian de Istorie Naturala din capitala Canadei.
    S-a incercat, pe ultima suta de metri, salvarea acestei specii, nu s-a reusit deoarece pasarile nu s-au adaptat in aceasta stare de captivitate, nu s-au inmultit, nu au avut hrana corespunzatoare, iar ultimul exemplar existent la Zoo din Cincinati, Ohio,o femela numita Martha, a murit la 01 septembrie 1914.Astfel,  cea mai numeroasa specie de pasari din America de Nord, a disparut complet.

   In 1648 trei familii s-au stabilit in sud-vestul  insulei, dupa care in 1656 alti 14 colonisti s-au  stabilit pe teritoriu in care se afla azi Sainte-Petronille, numita la inceput Beaulieu. Peste 10 ani, adica in 1666, erau déjà infiintate satele Saint-Pierre si Saint-Francois, iar populatia insulei era de 471 locuitori. Populatia creste continuu prin venirea de noi imigranti, in principal din Franta si astfel 1n 1683 numarul locuitorilor stabiliti in insula era de 1149, in 1685 erau 1205 locuitori,din care 917 erau crescatori de animale,  in 1871 populatia a crescut la 4924, dupa care a urmat o perioada, pana in 1921, de scadere continua ajungandu-se  la 3548 locuitori .Intre 1871 si 1950 au parasit insula 5694 persoane. Aceasta scadere a populatiei  s-a datorat declinului activitatii maritime si fluviale si astfel  pilotii, navigatorii si mestesugarii care construiau vase pentru navigatie, care locuiau in insula,in localitatile Saint_Laurent si Saint-Jean, peste 250 capi de familie din cei 308 piloti., au parasit, in cea mai mare parte, insula, pana in 19oo. La aceasta se adauga si emigrarea tinerilor, mai ales pe malul sudic al fluviului, pentru a gasi terenul necesar ca sa-si formeze o familie. In cadrul fiecarei familii succesiunea revenea ultimului fiu din familie. Inca de  la venirea in insula colonistii au primit loturi de teren care se desfasurau de la un tarm la celalat al fluviului, pe latimea insulei, deci terenuri lungi si inguste  de 600-800 de picioare(183-244 m), cu o suprafata de 100 acri( 40 ha),separate prin garduri. In 1891 erau in insula 290 parcele, 70% dine le aveau suprafata de 110 acri (44,5 ha).                   Parcelele primite nu nu puteau fi fragmentate . Doar la vanzarea terenului era permisa fragmentarea, de obicei parcela vanduta era cumparata de vecini pentru a mari suprafata terenului lor  sau pentru a instala un alt fiu pe terenul cumparat.A existat un program de fragmentare a parcelelor, pentru a reduce emigratia, triplarea numarului de ferme. Triplarea  aceasta nu s-a realizat,atat in cauza opozitiei realizata de localnici, din cauza lipsei de perseverenta din partea guvernului provinciei Quebec, dar si din cauza faptului ca nu puteau fi diminuate terenurile apartinand fermelor de cresterea  animalelor.

     De la aceasta data(1921) cresterea a fost continua, exceptie face perioada de la 2006 la 2011 cand se constata o mica scadere a populatiei de la 6862 la 6711.Conform datelor statistice ale Canadei, la recensamantul din 2016 populatia era de 7082 locuitori.  Densitatea populatie a crescur de la 34% in 2001 la 36,7 loc/Km² in 2016. Cea mai mare densitate a populatiei, de peste 63,5 locuitori pe km², se afla in localitatea St. Pierre.  Viitorul insulei, copii de la 0 la 17 ani reprezinta 16,3%, forta de munca actuala, cuprinsa intre 18 si 64 ani, reprezinta 50,27 % din populatia insulei.  Se observa o crestere a populatiei de peste 65 ani,la 20,64% si o diminuare a populatiei de pana la 18 ani.Varsta medie a populatiei din insula este de 47,2 ani. In 2011 numarul nascutilor a fost de 64, iar cel al mortilor de 56. Inseamna ca sporul natural a fost 8. Media de copii pentru o femeie este de 2,1 copii.                                               

Repartizarea  populatiei pe localitatile din insula, intre 19882 si 2016, este urmatoarea :

                                           Suprafata        1982     1996     2001     2006     2011      2014       2016

   -Saint-Pierre- municipiu-   32,27 km2   1679     1982     1891    1876     1789      1884       1993                                                             

   -Saint-Laurent –municipiu-34,85 km2    1610     1576      1617     1601    1520     1589      1532                                                                   

   -Saint-Jean-  municipiu -   43,47 km2     969        847        862       968       923      984      1059

  - Saint-Petronille - sat          4,32 km2    1006      1090      1038     1060     1041    1039      1033

  - Sainte-Famille-parohie-   50,91 km2      806        913        882       844       851      862        938                                                                                                                                                                       

   -Saint-Francois-municipiu 28,96 km2     508        484         489        573       527       527      527

                          Total            194,78 km2    6578     6892       6779      6862      6711     6825   7082

     La recensamantul din 2011 in insula erau 175 noi imigranti, din care 115 erau din Europa (90 francezi, 20 irlandezi s.a.), 30 americani (SUA) etc.                                                                                      Majoritatea locuitorilor insulei vorbesc limba franceza, putini  vorbesc si franceza si engleza(55), 80 locuitori vorbesc numai engleza,  peste 100 locuitori vorbesc alte limbi, in afara de limba francezacare est.

     Dintre locuitorii apti de munca lucreaza acasa, in gospodaria proprie lucreaza 555, 305 lucreaza in insula in diferite domenii de activitate,  in localitatile din apropiere, mai ales Quebec City, 325 orleanezi, in alte localitati, mai apropiate sau mai indepartate, lucreaza 2080, iar fara adresa fixa sunt 245.

     Domeniile in care lucreaza sunt : agricultura(581 locuitori), constructii(370 locuitori), industrie locala(190 locuitori), comert(485 locuitori), finante si imobiliare(235 locuitori), servicii medicale si sociale(425 locuitori, invatamant si educatie(195), afaceri(600 locuitori), alte servicii, mai ales cele turistice(740 locuitori).In 2007 lucrau in agricultura 210 imigranti, aceasta deoarece se simte din ce in ce mai multa lipsa forte de munca ca urmare a pensionarii unora sau a emigrarii din insula a altora(in special tinerii de peste 20 de ani). In 2007 au plecat din insula 33 persoane, dintre care 20 erau tineri.Lipsa acuta a bratelor de munca se simte mai ales in domeniul agricol, la recoltarea fructelor  si legumelor, dar si in alte domenii.

     Activitatea principala din insula este agricultura, iar pe locul al doilea este turismul. La inceput agricultura era de tipul extensiv, cu productii mici si cu o mecanizare redusa. Incetul cu incetul a devenit intensiva, mai ales dupa 1950, s-a realizat mecanizarea lucrarilor agricole in cea mai mare parte, s-au folosit mai mult ingrasamintele rezultate de la fermele de cresterea animalelor, s-au diversificat culturile, s-a practicat si se practica rotirea culturilor pe o anumita suprafata de teren. Daca la inceputul colonizarii insulei se cultivau : grau, cartofi, mazare, fasole si mai apoi tutun, mai tarziu s-a pus accent pe cultura plantelor furajere, dar si pe imbunatatirea calitatii pasunilor si fanetelor. Daca in 1871 plantele furajere si pasunile ocupau 80% din totalul suprafetei agricole, acest procent a ajuns la 85% in 1891, la 70% in 1911 si la 53 % in 1951.Extinderea acestor culturi s-a facut in detrimentul culturilor de mazare si fasole si mai ales a celor de canepa si tutun care au disparut.

Intinse terenuri agricole, cu soluri fertile, din Sainte-Famille

Cultura de capsuni

Cultura de lavanda

Cultura cartofului

Cultura de grau

Cum arata agricultura in Sainte-Petronille

Vita de vie este cultivata pe mai mult de 9oo ha in aceasta insula

Plantatie de meri

Ferma pentru cresterea vacilor cu lapte, in Saint-Laurent

     Pe baza culturii plantelor furajere (porumb, ovaz,lucerna etc)si a pasunilor si fanetelor s-a dezvoltat sectorul cresterii animalelor, in special a bovinelor pentru lapte, dar si pentru  carne, a porcinelor, a ovinelor si a pasarilor de curte. Fermele, in numar de peste 40, s-au modernizat, atat in privinta adaposturilor animalelor, in realizarea de silozuri,  dar si in mecanizarea lucrarilor de recoltare a plantelor furajere.Unele mici ferme traiesc in totalitatea din productia de lapte.Fermele mari sunt putine si greu de realizat si din cauza iernilor friguroase si cu durata mare, perioada in care adaposturile trebuie incalzite, iar cantitatea furajelor depozitate trebuie sa fie suficienta pentru toata aceasta perioada dificila pentru fermieri. De obicei fermele sunt construite in apropierea fluviului si pentru o usoara comunicare cu alte localitati din jur unde se transportau produsele agricole obtinute.

     Cultura cartofului a fost de la inceput prezenta in insula, continuand sporirea productiei la hectar, ramanand cam in aceleasi suprafete, aproximativ 900 acri (364,22 ha).

     Cultura capsunului a inceput in 1870 si a avut un succes rapid. Se obtin cantitati importante de capsuni, care iau drumul catre orasul Quebec si alte localitati din jur si din Canada.Mai greu este cu asigurarea fortei de munca la recoltarea acestora.

     Se mai cultiva : zmeurul, coacazul negru, afinul si pe suprafete relativ extinse, vita de vie si marul.Marul a inceput sa fie cultivat de la inceputul secolului al XX-lea, peste 30 soiuri. In Sf. Francisc, o ferma cultiva lavanda, cu mare succes si realizeaza ceaiuri,uleiuri, esente de lavanda s.a. Dintre produsele agricole importante amintim :grau, ovaz, vin de cea mai buna calitate, recunoscute si cautate  sunt vinurile obtinute din strugurii inghetati, cidru, din mere, capsuni, zmeura,gemuri,jeleuri, lichior de coacaze negre, serbet, sirop de artar si multe altele.In afara de fructe, legume, vinuri, mare cautare au : laptele si produsele lactate, mult cautate pe pietele si magazinele din orasul Quebec. Acestea se comercializeaza si pe plan local, dar mai ales in Quebec City,dar si in localitatile din apropierea insulei si chiar localitati mai indepartate din Canada. Dupa construirea podului peste Sf. Laurentiu, in 1935, vanzarea acestor produse s-a intensificat.
     Pe timpul  verii insula se transforma intr-o uriasa piata, in aer liber, la fiecare ferma  sau in multele chioscuri existente de-a lungul drumului sunt expuse si se vand produsele agricole specifice.

O adevarata piata la ferme, la locul de recoltare

     In insula exista 129 ferme vegetale, care folosesc o suprafata agricola de 8247 ha(suprafata cultivata), dincare suprafata cea mai mare o ocupa cerealele(32,1% din suprafata cultivata = 2647 ha), urmand cultura plantelor furajere(1920 ha), legumele peste 1500 ha, fructele(aproape 590 ha etc. Fermele  au in general putini angajati. In afara de fermele agricole exista si alte companii care au alt sector de activitate: constructii, transport,si depozitare,servicii de afaceri, industrializarea produselor agricole etc. In acestea, ca si in agricultura, silvicultura, pescuit si vanat, angajatii au norma intreaga(full-time), In administratia publica, in comert, arta si cultura, educatie, sanatate si servicii sociale, sunt si locuri de munca cu norma partiala (part-time). Companiile cu mai putin de 20 de angajati reprezinta peste 80% din totalitatea acestora. 2/3 dintre acestea au intre 5 si 49 angajati si 1/3 au sub 5 angajati.
     Cei care lucreaza in agricultura, in majoritate, sunt cu varsta intre 35 si 55 ani(44%), peste 55 ani sunt 40%, iar ceisub 35 ani reprezinta doar 16%.
     Nivelul de trai este ridicat, realizeaza venituri, pentru o persoana, in majoritate intre 28000 si 30000 dolari anual, iar pentru o familie media este de aproximativ 60000 de dolari pe an.                                                                                                                                                                                    Avand in vedere peisajele extraordinare din insula si multititudinea culturilor agricole, insula a fost denumita «  Gradina din Quebec ». Pentru a proteja peisajele naturale, pentru a pastra traditiile, pentru pastrarea si conservarea numeroaselor cladiri de patrimoniu, cu o arhitectura deosebita care imbina elemente din Marea Britanie, din Normandia,Franta si din Canada. si monumentele istorice, in 1970 Guvernul Provinciei Quebec a declarat insula Orleans zona de conservare istorica. Din cele peste 3700 locuinte, cate exista in insula, 6oo  sunt cuprinse in patrimoniul provinciei si cel al Canadei, Primele  case au fost construite din lemnsi aveau ca fundatie pietre pe care le vopseau in alb. Cuprindeau 2 camere si o bucatarie, dar si o camera mai mare pentru toata familia, pentru vizite, dar se folosea si ca un dormitor comun pe timpul iernii. Aproape toate erau orientate spre sud. La mijlocul secolului al XIX-lea s-a adaugat si mansarda, cu structuri mai masive inspirate din stilul englezesc. 

     Cladirile existente astazi sunt care mai de care mai frumoase, construite intr-un peisaj natural de toata frumusetea.

Casa veche din localitatea Sainte-Famille, stil Normandia 

Adăugați o legendăCasa cu pridvor, din Sainte-Petronille

Casa din localitatea Saint-Pierre

Casa mai veche modernizata, cu o curte bine ingrijitasi cu multe flori

Casa din localitatea Sainte-Famille

Casa din Saint-Laurent

Casa din Sainte-Famille

Casa mai moderna din Sainte-Famille

O mica casa de vacanta din insula

     O a doua activitate importanta, dupa agricultura, este turismul. In fiecare an vin in insula peste 600000 de vizitatori. Mai ales in partea de sud a insulei constructiile pentru turism au dus la schimbarea distributiei traditionale a locuintelor,  s-au fragmentat terenurile si pe spatii relativ mici s-au construit case de vacanta, hoteluri, restaurante, care se insiruie  in apropierea fluviului Sf. Laurentiu. Se deschid vederi  extraordinare catre Quebec City, catre Levis, catre cascada Montmorency , Beaupre si Mont Sainte Anne ,etc. In localitatile St. Laurent si St. Jean se poate  admira portul,  cu o capacitate de 150 de barci, Parcul maritim infiintat in 1990 pe locul fostului santier, casele in care au locuit pilotii si navigatorii s.a.

Vedere spre Quebec City

     Cei  care aleg sa-si petreaca concediu sau sa viziteze insula pot sa admire peisajele naturale de o frumusete rara, pot sa vada campurile care sunt acoperite cu diferite culturi care incanta prin organizarea si geometria lor, sa cunoasca arhitectura caselor cu pridvor, cu acoperisuri viu colorate, sa viziteze muzeele (in special Muzeul Leclerc), cea mai veche biserica din insula construita in 1717, cea mai veche casa, Casa Drouin, sa guste vinurile de calitate, in special cele obtinute din strugurii inghetati, cidru obtinut din mere, fructele  gustoase(capsuni, zmeura, afine, coacaze negre, mere s.a.), produsele obtinute prin prelucrarea fructelor : gemuri, jeleuri, lichiorul de coacaze negre. Poate fi vizitata ferma unde se cultiva lavanda si poti sa-ti cumperi ceai de lavanda si esente de lavanda.

Casa Drouin inainte de restaurare. Aceasta casa este cea mai veche din insula, construita in 1730 si  a apartinut familiei Drouin si urmasilor acesteia, pana in 1984. La inceput a avut forma patrata, de 24x24 picioare,adica 7,31x7,31 m, iar in 1734 prin adaugirea unei parti a devenit dreptunghiulara. 

Asa arata aceasta cladire dupa lucrarile de restaurare care s-au efectuat in perioada 2000=2013. Restaurarea era necesara deoarece incepusera sa putrezeasca tamplaria, si baza peretilor, peretii erau crapati si o parte din ei se putea prabusi. Acum se poate vizita, pe timpul verii(din iunie pana la sfarsitul lunii august, pretul fiind de 4 dolari de persoana. Cei pana la 12 ani pot vizita gratuit casa.

Interioare din casa Drouin

Incalzirea se facea cu lemne.Tavanul era construit din scanduri nefinisate, dar rezistente, deasupra fiind mansarda

     Ca urmare a frumusetii peisajelor naturale, a arhitecturii locuintelor, a poluarii reduse a mediului, peste 80 oameni de cultura si de arta au ales sa locuiasca permanent sau temporar in insula. Dintre acestia amintim : pictorul Horatio Walker, care si-a petrecut verile din anii 1885 pana in 1938, pe cand iernile aspre il determinau sa locuiasca in New York, pictorul cu origine elvetiana, Andre’ Bieler, care spunea ca :”totul mi se pare placut, inclusiv climatul, poporul si, mai presus de toate, peisajul rural, care, din toate punctele de vedere, este cel mai frumos pe care l-am vazut in Canada. », Marc Aurele Fortin, pictor, care a locuit toate verile din anii cuprinsi intre 1930-1933. Insa cel care a  ales sa traiasca in insula intre anii 1970-1988, a fost Felix Leclerc,  compozitor, cantaret, poet, romancier, actor, reporter radio si scenarist. A avut mare succes in calitate de cantaret. Mai ales dupa 1950, la Paris, ca sansonetist.A fost distins cu multe premii de catre de catre Academii din Paris, de catre cele din Montreal, Quebec City.In afara de Franta a avut spectacole in Austria, Germania, Spania, Belgia si Quebec, in 1966. A compus 146 cantece originale, a interpretat si cantece ale lui Maurice Chevalier. A fost un nationalist convins, sustinea ca limba oficiala din Provincia Quebec sa fie limba franceza.

Horatio  Walker - pictor

Aratul pamantului

Insula Orle3ans - pictura de  Marc-Aurele Fortin

Casa memoriala Felix Leclerc

Felix Leclerc

     Prin tot ce ofera insula Orleans din toate roadele acestui pamant.este o chemare pentru toti cei care vor sa-si alunge stresul, sa se odihneasca, sa se imbogateasca cu noi cunostinte , sa admire privelisti de o rara frumusete si sa guste